19/08/2024
Dragii noștri prieteni,
După cm mulți dintre voi știți, acum două zile am trecut printr-un incendiu de proporții care ne-a afectat restaurantul. În primul rând, dorim să mulțumim din suflet comunității noastre, care ne-a fost alături nu doar prin efort fizic, ci și prin susținere morală, inclusiv efortul necondiționat și necontenit al doamnei Camelia Bertea. Sprijinul vostru, atât la fața locului, cât și prin mesajele voastre private, ne-a dat puterea să privim înainte.
Așa cm se întâmplă în viață, nu toate momentele sunt roz, dar de fiecare dată când am trecut prin greutăți, am reușit să ne ridicăm și să mergem mai departe, mai puternici. Vă asigurăm că și de această dată vom face la fel.
Astăzi, am început deja să evaluăm pagubele, pe care va trebui să le suportăm integral. În perioada următoare, ne vom concentra pe refacerea acoperișului, pentru a ne asigura că nu intrăm în toamnă cu clădirea descoperită. Vom face tot posibilul să redeschidem bucătăria cât mai curând, deși încă nu știm dacă inițial va fi tot în clădirea actuală sau vom organiza livrări dintr-o altă locație până când reușim să renovăm întreaga clădire.
Încercăm să privim fiecare situație dintr-o perspectivă pozitivă, astfel că, cel mai probabil, vom efectua și o renovare estetică a sălilor, proiect care era planificat încă de dinainte de pandemie, dar amânat din cauza contextului actual.
Vă mulțumim încă o dată pentru sprijinul vostru și abia așteptăm să ne revedem într-un spațiu reînnoit și plin de energie!
Cu apreciere,
Echipa Paradis