26/05/2025
Dragi prieteni,
Vine un moment în care drumurile se reconfigurează, iar inima ne cheamă către noi începuturi. Astăzi, cu emoție și recunoștință, vă anunțăm că ne luăm rămas-bun de la această etapă frumoasă din viața noastră.
Ați fost mai mult decât clienți – ați fost parte din comunitatea noastră, o familie extinsă care a gustat, a râs, a împărtășit și a susținut o viziune despre hrană curată, grija pentru comunitate și respect pentru viață.
🌱 Vă mulțumim că ați ales să fiți alături de noi.
🌈 Vă mulțumim pentru fiecare vorbă bună, fiecare zâmbet, fiecare comandă și fiecare vizită.
Fiecare fel de mâncare a purtat în el nu doar ingrediente vegane, ci și pasiunea și visul nostru de a crea un loc cu suflet.
Chiar dacă ușile restaurantului Green Aware se închid, recunoștința noastră rămâne deschisă mereu pentru voi.
Și cine știe? Poate drumurile noastre se vor reîntâlni, sub o altă formă, într-un alt spațiu, dar cu aceeași esență.
Întrucât vineri este ultima zi a noastră în această locație, vă așteptăm între orele 17:00 – 20:00 la o socializare cu oamenii din comunitatea Green Aware.
Așadar avem pentru voi o PROVOCARE :)
Aduceți un preparat vegan pentru a face o masă comună,
Pe care să o savurăm împreună.
Vă îmbrățișăm cu drag,
Radu și Andra
🌿💫🌱