21/05/2023
Minunată vârstă! ❤
La 35 de ani tinerețea se sfîrșește, zicea Senancour. La 35, nu aveam nici măcar un rid pe față (în afara celui de încruntare, semn de depresie și supărare îndelungate), însă aveam încontinuu senzația că în mine sălășluiesc, dihotomic, două femei. Una foarte tînără, capabilă să o tot ia de la capăt, și una foarte bătrînă, care trăise mult și greu, care era copleșită de viața dureroasă pe care o dusese și care voia doar să se termine totul, ca să nu mai trebuiască să lupte ca să supraviețuiască.
La 46 de ani, am și riduri. Dar, deși pentru mine e o vîrstă neverosimilă, pe care altădată nu aș mai fi încadrat-o la tinerețe, femeia aia bătrînă din interior nu mai e acolo, cocîrjită de viață, așteptînd să se termine. La 46 de ani mă simt vie, exact așa cm scrie pe încheietura mîini mele drepte, plină de energie și vitalitate. Și mă imaginez la fel de plină de poftă de viață și la 60, și la 70. Chiar și la 80, dacă oi ajunge acolo.
La 46 de ani am cea mai frumoasă viață dintre toate viețile mele. Sînt foarte recunoscătoare pentru ea. Am relații frumoase și împlinitoare, începînd cu fetele mele și mama, cu partenerul meu, cu prietenele mele foarte mișto, cu oamenii cu care lucrez, în care simt iubirea curgînd, grija, respectul, admirația reciproce. Nu mai există niciun om în viața mea care să aducă haos, abuz, dramă, manipulare. Restul sînt detalii pe care eu le decid: proiectele, călătoriile, scrisul. Dacă am iubirea, oamenii alături de care mă simt în siguranță, restul curge ca o apă. Iar eu nu am avut niciodată oameni cu care să mă simt în siguranță și a fost nevoie să mă apăr și să am mai multă încredere în străini decît în apropiați pentru foarte mulți ani. Mi-a fost mai simplu inclusiv să scriu și să fiu vulnerabilă cu străinii decît cu cei aproape de mine.
Așa că 46 se simte fluid. Ca o apă. Am fost stîncă prea mulți ani, crezînd că de asta e nevoie ca să supraviețuiești. Și am avut dreptate - ca să supraviețuiești. Dar eu am decis de ceva vreme să închei socotelile cu supraviețuirea și să le încep pe cele cu viețuirea. Iar ca să trăiești, să viețuiești, să fii, e nevoie să curgi ca o apă, să fii flexibil și suplu la minte, să ocolești ce vrea să te îngrădească și să te avînți în spațiile care îți permit avîntul.
Și dacă e ceva ce am înțeles cu adevărat pînă la 46 de ani e că munca nu se termină niciodată, dar viața da. Să trăim, așadar! 🤍