05/06/2026
𝑶𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒇𝒊𝒏𝒕̦𝒆𝒔𝒄 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒓𝒊 𝒔𝒇𝒊𝒏𝒕𝒆
✻ Titlul și textul de mai jos îi aparțin Domniței Roxana, oaspete al Conacului, pe care o apreciem pentru că revine an de an, mai după mai, la Ponoarele, și pentru că îi este Conacul-casa câte o săptămana în care ia toți munții din preajmă la pas.
Cu atât mai mult ne-am bucurat când am fost anunțați că de data aceasta ne lasă un cadou prețios la plecare: amintirile și trăirile ei din fiecare zi și fiecare traseu, precum și că ne dă voie să le împărtăşim cu domniile voastre.
✻
“Când vine vorba despre Ponoarele, primul lucru care îți vine în minte este, bineînțeles, Podul lui Dumnezeu. Locuri binecuvântate ai spune, și crede-mă, nu ești deloc departe de adevăr. Am ajuns aici acum mulți ani și am păstrat în memorie acele rotunjimi de dealuri blânde și verzi, în care flori de toate culorile, grase și vesele, îți aduc aminte că viața este frumoasă și miraculoasă prin simplitatea ei.
Plecăm de la Conac și urcăm spre Răiculești, lăsându-ne picioarele mângâiate de iarba mare și colorată, iar cerul albastru de sus este la fel de senin ca și gândurile noastre. Cum reușește acest loc să ne scoată din priza grijilor și a agitației vieții nu putem să vă explicăm, dar o mână invizibilă a scos ștecherul din priză și ne-a lăsat liberi să batem dealurile cu o bucurie copilărească.
Ajunși sus, băncuța de lemn ne așteaptă cuminte. Mă pun pe burtă și mă uit prin ea, ca printr-un ecran de televizor. Ultra HD, 4K, ultimul răcnet în tehnologie, ce culori poate să redea acest TV magic! Dacă am putea să îl luăm acasă… lasă că rămâne tot aici, nu îi sparge nimeni ecranul, nu are nevoie de update-uri și nu se va învechi niciodată. Mai bine așa.
Tot din iarbă, în jocul vesel al gâzelor, începem să inventariem munții. Sunt acolo, nemișcați față de anul trecut: Pietrele Albe, Vârful lui Stan, Cernei, Piatra Mare a Cloșanilor, Godeanu. Cred că se vede în depărtare chiar și Retezatul. Pe toți i-am bătut cu piciorul și de aici de departe, așa de frumos înșiruiți, ne privesc ca pe o invitație. Venim, le-am șoptit încet. Venim.
Dar acum nu e momentul. Astăzi este despre dealuri primitoare urcate cu mâinile în buzunare, nu despre poteci abrupte și obositoare cu rucsac greu în spate. Caut din ochi Conacul, de unde am plecat mai devreme. Este acolo, mândru, așteptându-și boierii să se întoarcă, pentru a-i răsfăța cu tot felul de bunătăți. Frumos voinic!
Pășesc atentă să nu strivesc orhideele sălbatice. Sunt peste tot! Ne grăbim noi către Conac, dar nici chiar așa.
Hai mai bine să calc pe umbra acestui copac mare, care pare desenată pe iarbă într-o acuarelă. Îmi tatuez pentru un minut aceste ramuri pe tot corpul, în timp ce traversez poteca.
Un fir invizibil ne trage spre Conac, începe să se însereze. Ne așteaptă, împodobit ca pentru o mare sărbătoare, alb și frumos. Este firul care trage spre acasă de astăzi, care nu este o cazare. Este chiar o acasă, care te așteaptă cu brațele deschise și cu un zâmbet luminos ca al dealurilor care îl înconjoară.
Aici este casa oamenilor care sfințesc locurile sfinte. Aici este acasă. Mulțumim, Conacule, suntem fericiți când ne primești pe la tine!”
Mulțumim, domniță Roxana, mulțumim, boier Tudor! Abia așteptăm să vă revedem! 🤗🤗
🏰 sat Ponoarele, nr 60, comuna Ponoarele, jud. Mehedinți
☎️ 0740 057 390
💌 [email protected]
