BastiOr

BastiOr Locul în care reinventăm distracția. Împreuna redăm viață cetății Oradiei! Se spune că orice poveste cu adevărat bună s-a născut dintr-o experiență reală, vie.

Astfel, inspirați de istorie și fascinați de frumos, ne-am hotărât să dăm viață unui loc în care cea mai frumoasă poveste e cea care urmează să fie scrisă de absolut fiecare persoană care urmează să ne treacă pragul. Așa a luat naștere Basti'Or, o brasserie autentică în inima orașului Oradea, în care fiecare client să se simtă mereu acasă. Pe lângă deliciile culinare atent preparate și băuturile p

entru toate gusturile, am pus accentul pe experiența în sine, de vreme ce ne-am propus, dincolo de toate, să înseninăm fiecare zi și să reușim să facem fiecare seară memorabilă. În glumă, ne place să spunem că suntem epicentrul ospitalității și al distracției, de vreme ce, preț de mai bine de două secole, meridianul 0 obișnuia să treacă exact prin interiorul braseriei noastre. Imaginați-vă, Cristofor Columb, desfășurând pe o masă harta care avea să-l poarte spre Lumea Nouă și potrivind compasul exact în punctul în care, acum, după mai bine de 500 de ani, aveți ocazia de a savura un pahar de vin, sau o bere spumoasă, alături de oameni dragi vouă. Imaginați-vă acum cm posibilitățile infinite vă sunt deschise și vouă și cm aveți ocazia de a ține lumi noi în palme. De ce ”Basti'Or”, ați putea să ne întrebați. Ei bine, braseria noastră e situată în interiorul renumitului Bastion Aurit, construit de către legendarul Stefan Bathory și distrus de-a lungul istoriei de 5 ori. De 3 ori bombardat. O dată asediat. O dată dărâmat. Încăpățânându-se însă să fie șters de către timp și renăscând de fiecare dată din propria cenușă, asemeni unui Phoenix maiestuos, dovedind că lucrurile mărețe nu dispar niciodată ci pur și simplu se reinventează. Acum, într-un loc în care experiențele cele mai plăcute să fie mai mult decât un obicei, să fie o certitudine. Într-un local al poveștilor tale. În sufletul din inima orașului. Bine te-am găsit!

Address

Cetatea Oradea
Oradea
410065

Opening Hours

Tuesday 11:30 - 23:00
Wednesday 11:30 - 23:00
Thursday 11:30 - 23:00
Friday 11:30 - 23:00
Saturday 11:30 - 23:00
Sunday 11:30 - 23:00

Telephone

+40770315115

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when BastiOr posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category