Sante Food

Sante Food Restaurantul cu mâncare sanatoasă, ovo-lacto-vegetariană. Poti mânca la noi, în Foodcourt sau poți lua mâncarea acasă, frumos ambalată.

Preparată cu dragoste, atenţie, şi mare grijă, din ingrediente naturale și sănătoase, cu proprietății nutritive, mâncarea noastră respectă principiile dietetice și te fascinează prin rețete originale și inspirate. Daca organizezi un eveniment: petrecere, aniversare, întilnire și dorești mâncare bună mereu la îndemână, noi gătim pentru tine și îți livrăm la domiciliu.

29/05/2025

Hai în Orășelul Copiilor 🧸 – locul unde inimile celor mici bat împreună pentru mai bine! 🫶🏻

Se spune că lumea ar fi mai bună dacă am reuși să o privim mai des prin ochi de copil 👀 – acolo unde sinceritatea e lege, curiozitatea e nelimitată, iar posibilul nu cunoaște margini.

Așa că… de ce să nu le oferim o lume a lor? 🎈
Un orășel în miniatură, construit pe nevoile, dorințele și visurile lor. Un spațiu al jocului și al învățării, unde cei mici devin mari pentru o zi, iar cei mari se întorc în copilărie. 🤹

📌 Pe 1 iunie 2025, între orele 10:00 – 18:00, în Parcul Copou din Iași, Asociația Studențească AMiCUS Iași te invită să descoperi „Orășelul Copiilor” – un eveniment dedicat celor mai mici cetățeni ai orașului.

Ce îi așteaptă pe copii?🏥⛪️🏛️🏫
Instituții în miniatură, jocuri de rol, ateliere creative, surprize dulci și multă voie bună! 🎭🤸‍♂️🎨
O zi plină de zâmbete, descoperiri și prietenii, în care cei mici învață ce înseamnă responsabilitatea în comunitate și se bucură de inocența copilăriei. 👶

Vino cu familia, prietenii și bucuria în suflet! 🧑‍🧑‍🧒‍🧒
Intrarea este liberă. Te așteptăm cu brațele deschise și inima plină! 🤍

17/06/2024
PAKEAT Bistro - Str Barbu Lautaru nr 46
03/10/2022

PAKEAT Bistro - Str Barbu Lautaru nr 46

18/08/2020
20/05/2020

𝐄𝐯𝐢𝐭𝐚 𝐝𝐞𝐩𝐥𝐚𝐬𝐚𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐢𝐧𝐮𝐭𝐢𝐥𝐞 𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐬𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚-𝐭𝐢 𝐦𝐚𝐧𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐥𝐚 𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐜𝐚𝐬𝐚!
Iti punem la dispozitie pana la 𝟏𝟓 𝐩𝐫𝐞𝐩𝐚𝐫𝐚𝐭𝐞 din care poti sa alegi conform gusturilor tale.
De asemenea, daca ai pofta de o 🍕 pizza 🍕 o poti comanda in deplina siguranta!
👉👉👉 Urmareste-ne zilnic si comanda exact ceea ce-ti place!

Address

Palas Mall/Food Court
Iasi
700124

Opening Hours

Monday 10:00 - 22:00
Tuesday 10:00 - 22:00
Wednesday 10:00 - 22:00
Thursday 10:00 - 22:00
Friday 10:00 - 22:00
Saturday 10:00 - 22:00
Sunday 10:00 - 22:00

Telephone

0757 128 128

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Sante Food posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share