19/09/2026
Cum cartea se scrie singură, pentru ca tot ati zis ca nu postez, ca ce fac, ca ce e cu Zuze..
Sau cm schimbarea nu este neapărat ceva rău
După ceva timp, m-am reapucat de scris, chiar dacă viața mi-a luat-o înainte și s-a scris ea singură.
Cartea. 🙂
Capitol nou!
Uneori, o carte se scrie singură. Chiar dacă nu pui mâna pe tastatură.
Se scrie în timp ce tu alergi de colo-colo, iei decizii, te răzgândești, cazi, te ridici, mai faci o prostie, mai repari una și, eventual, te întrebi la finalul zilei:
„Băi, Gabi, tu ce-ai avut cu tine?”
Atât de multe schimbări au fost anul ăsta încât, la un moment dat, am avut senzația că sunt un titirez aruncat într-un carusel.
Fără pauză. Fără buton de stop sau reset.
Și, dacă exista unul, probabil nu l-am văzut eu. 😄...si asta poate fi o varianta ce-în drept.
Aveam o vorbă cu sor-mea: la unele alegeri pe care le-am făcut în viață, zici clar că am avut ciudă pe mine.
Și, jur, are dreptate. 😂
Am fost nemulțumită de multe dintre alegerile mele. Uneori foarte nemulțumită.
Dar, în timp, am învățat ceva care mi-a făcut viața mult mai ușoară: am luat cea mai bună decizie pe care am putut s-o iau cu ceea ce știam, simțeam și aveam la dispoziție în acel moment.
Că am greșit? Daaaaaa...
De foarte multe ori.
Că am dezamăgit?
Daaaaaa, desigur.
Începând cu mine.
Ultimii ani, priviți de la distanță, arată uneori ca un șir lung de rateuri financiare și emoționale.
Așa par acum.
Dar, dacă las puțin deoparte lipsa de control, nesiguranța și instabilitatea, încep să văd altceva.
A fost ca după un cutremur.
Nu mai stai să te întrebi de ce a căzut un tablou. Îl ridici pur și simplu că ce altceva sa si faci.
Poate chiar îl pui strâmb, ca pe Roșiorilor.😜
Doamneee, în ceainăria aia nu era un tablou drept! 🤣
Vezi ce mai poate fi salvat.
Reașezi mobila. Mai dai cu o ojă. Mai pui un petic pe ici, unul pe colo. Reconfigurezi.
Și, mai ales, începi să te regrupezi.
Pe toate nivelurile.
Fără regrete pentru alegerile făcute. Mai ales pentru cele din ultima perioadă.
Pentru că, surpriză, s-au așezat într-un mare fel.
Am schimbat multe unghiuri.
Multe perspective.
Multe lucruri despre care credeam că sunt bătute în cuie.
Dar am păstrat ceva ce mi-aș dori să pot păstra toată viața:
mi-am rămas fidelă mie și valorilor mele.
Indiferent pe cine întrebi. 😁
Și poate tocmai faptul că am rămas în adevăr cu mine, cu toate fricile la pachet, m-a ajutat să știu foarte clar de la ce nu fac rabat.
„Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești.”
Ei bine, am umblat destul de singură în ultima vreme.
Și nu pentru că n-ar fi vrut alții să umble cu mine.
Ci pentru că, uneori, sacii de rușine și neputință au fost atât de grei, iar schimbările atât de mari, încât pur și simplu am clacat.
Doar că, de data asta, s-a întâmplat ceva important:
nu m-am mai pierdut pe drum.
Am căzut, da.
M-am speriat. Valeeeeu, cât!
Cu ce plătesc restanțele? Cu ce plătesc facturile? Sunt prea bătrână pentru cariere noi? 😄
Am plâns...cum naiba am ajuns in situatia asta ?...sa nu credeți cumva ca "prietenul" meu care a preluat bistroul a plătit vre un leu, da de unde iar termenul ele.date de avocati..privesc in lung, asa cm am privit și după oamenii pe care i-am luat la pachet cu contextul pierderi sau nu
Pffff... destul.
Am avut nenumarate zile în care habar n-aveam ce urmează.
Dar am rămas acolo cu.mine,
Cu gândurile și fricile mele și, în același timp, cu credința că o să fie bine.
Nu știi cum.
Dar o să fie.
Când Dumnezeu îți dă lămâi, faci limonadă, parca asa era vorba aia.
Eu, în perioada asta, n-am avut încă timp să fac limonadă.
Am făcut P&L-uri și planuri de eșalonare și reeșalonare.
Am început cu storsul, cm s-ar zice. 🤣
Nu lămâi.
Idei crețe.
Specific mie.
Și uite așa, încet-încet, am început să mă plac din nou.
Am pus limite și nervi pe pauza.
Am spus un mare NU unor lucruri care nu mă făceau un om bun, unui context total nepotrivit profesional vorbind
Tot timpul mi-am dorit să am alături oameni frumoși.
Dar cm să fac asta dacă eu mă transform într-un om urât?
Așa că am ales.
M-am îngrășat peste măsură. Aproape șapte kilograme în mai puțin de patru luni.
La vârsta mea, nu le mai dai jos chiar așa, cu una, cu două. 😄
Așa că am pus limită la zahăr.
Și la toxic.
Și am început să mă plac.
Chiar și cu kilogramele în plus, tot mișto sunt.
O să mai renunț la dulce din când în când, promit.
Dar la mine nu mai renunț niciodată.
Indiferent cine se supără.
Sor-mea mi-a spus-o foarte sec:
„Ești nebună. Poți să scoți HoReCa din Gabi, dar pe Gabi nu poți s-o scoți din HoReCa.”
Corect.
Așa că, în toamna asta, m-am trezit cu o echipă nouă, într-un context nou, cu un nou început, ati văzut ca încăpea încă unul?
Fara plan, fara scenariu,a asezat Doamne Doamne cu mâna ce eu nu am reușit cu toate instrumentele din lume
Echipa mea de campioni azi!
„Cloșca cu puii de aur”, cm îmi place mie să spun.
Și cu aceeași bucurie de a crea povești.
Un nou punct zero.
Un nou context profesional.
Și, poate, istorie.
Că mie așa îmi place: cu poveste și cu sentimentul că am lăsat ceva în urmă.
Și nu doar înjurături. 🤣
Nu mă consider un om care a câștigat tot.
Mă consider un om norocos pentru ceea ce are.
Pentru oamenii pe care îi are.
Pentru șansa de a face lucruri care îi plac.
Și pentru sentimentul acela simplu și atât de rar în care pleci dimineața pe ușă și știi că te așteaptă o zi mișto.
Asta numesc eu împlinire.
Nu e de laudă.
Nu e despre „m-am resetat”.
E despre încurajare.
Despre faptul că, uneori, trebuie doar să te ridici, să te scuturi de praf și să vezi ce poți construi cu ce a mai rămas.
Și poate că exact asta este puterea unui punct zero.
Nu să ștergi tot ce a fost.
Ci să te uiți la ce ai învățat și să construiești mai departe.
Iar toamna asta a venit cu multe lămâi.
Ai mei știu că iubesc lămâile.
Acum le iubesc și mai mult. 😂
Și aici, dragilor, vine partea în care Zuza face puțină reclamă.
Ați auzit de ?
Dacă nu, o să auziți.
Lămâie stoarsă, 100% naturală, congelată, în doza potrivită pentru un pahar generos de limonadă.
Pentru acasă, e simplu.
Pentru HoReCa... ei, aici povestea se complică puțin.
Pentru că și eu, la ZUZE, am făcut lucrurile într-un anumit fel pentru că nu știam că există o soluție mai simplă.
Sau nu știam de unde să-mi iau informația.
Acum știu.
Și vă spun și vouă.
Dar înainte de asta, trebuie să vă spun ceva ce am învățat și eu:
nu tot ce e tradiție merită făcut în fiecare zi.
Și de aici începe un nou subcapitol.
---
Metehne vechi, obiceiuri noi
Sau cm schimbarea nu este ceva rău 🍋
Avem cu toții câteva.
Mai multe sau mai puține.
Iar în afacerile mici, probabil ceva mai multe decât ar fi cazul. 😄
Ținem cu dinții de acel:
„Las' că știu eu mai bine.”
Metehne, obiceiuri, lucruri pe care le facem pentru că:
„Așa am făcut mereu.”
Un exemplu banal?
Storci lămâia.
Pentru hummus, pentru limonadă, pentru sosuri sau pentru ce mai e nevoie în bar și bucătărie.
Într-o bucătărie mică sau într-un bar modest, dacă storci cinci kilograme de lămâie într-o zi, nu mai vorbim doar despre lămâi.
Vorbim despre spălat.
Tăiat.
Stors.
Curățat.
Depozitat.
Vorbim despre timp.
Și despre calitate, care nu este întotdeauna aceeași.
Dar dacă, în loc să cumperi lămâile, să le storci și să pierzi ore cu tot procesul, ai la îndemână suc de lămâie gata de utilizare, constant și ușor de dozat?
Dintr-o dată, povestea se schimbă.
Nu mai storci cinci kilograme de lămâie.
Deschizi, dozezi și mergi mai departe.
Iar omul care stătea la storcător poate face ceva mai important.
Asta înseamnă, de fapt, schimbarea.
Nu să dai totul peste cap.
Ci să te uiți la un gest banal și să întrebi:
„De ce îl mai facem așa?”
Pentru că poate adevărata economie nu este doar la kilogram.
Este în orele de muncă recuperate, în pierderile reduse și, mai ales, în constanța produsului.
De la o banală lămâie poți afla cât de bogat ești.
Nu în bani.
În timp.
În eficiență.
În calitate.
Și poate că schimbarea începe exact aici:
Cu o lămâie pe care alegi să nu o mai storci. 🍋
Va pupa zuza
Punct si de la capăt, ori de cate ori este nevoie!
Poze doar asa ca sa mearga aici indexarea paginii 🍋🍋🍋🍋🍋🍋🍊🍊🍋
