23/05/2026
Aprig liubov de Rusalii
Nu poți porunci inimii cui, când și cm să se supună, după cm astrele își aleg singure traiectele hălăduirii pe Cerurile nemărginite!
În duminica luminată a Rusaliilor din anul mântuirii 1856, pe când ulițele Bucurescilor erau amețite de mirosul frunzelor de nuc și de tei înflorit, la conacul de la barieră al bătrânului vornic Bălăceanu se încingea cel mai pătimaș și mai de taină joc al inimilor. Polcovnicul rus Nikolai Demidov, un bărbat înalt, cu fireturi de argint ce-i străluceau pe mundirul de postav de la Sankt Petersburg, poposise cu trupa sa în Valahia, în vremurile tulburi de după Răzbelul Crimeii.
Era un om învățat cu asprimea stepei, dar toată rânduiala lui ostășească s-a risipit ca fumul când privirea i-a căzut pe jupânița Smaranda, fiica cea mai mică și mai nestăpânită a vornicului. Smaranda nu era o boieroaică de rând, crescută doar ca să țeasă la gherghef și să ofteze la fereastră. Avea ochi negri ca murele de codru, sprâncene îmbinate și o fire atât de aprinsă, încât vătafii ocolului tremurau când ea încăleca armăsarii neînvățați ai tătânelui său.
În acea zi de mare sărbătoare, când fetele purtau pelin la brâu ca să se apere de Ielele cele strâmbe, Smaranda purta în sân doar văpaia unei dorințe oprite. Se întâlniră în foișorul din fundul grădinii, ascunși de perdeaua înciorchinată de glicină. Polcovnicul, uitând de mândria imperiului și de poruncile Țarului, căzu în genunchi înaintea ei, prinzându-i mâinile fine, dar deprinse cu frâul:
— Smaranda, dusha moya... șopti el cu glas răgușit, amestecând graiul muscălesc cu vorbele românești învățate prin saloanele protipendadei. Pentru o singură noapte cu tine, dau și gradul, și sabia, și ordinul Sfântului Vladimir!
Jupânița îl privi de sus, cu o șiretenie sălbatică în ochi. Își smulse din păr năframa de mătase și o lăsă să cadă pe pieptul lui lat:
— Polcovnice Nikolai, auzit-am că voi știți să muriți cu dignitate pe câmpul de bătaie, dar n-aveți habar a iubi până la pierzania sufletului. La noi, de Rusalii, pământul se deschide și spiritele ne fură mințile. Dacă ai curaj să te prinzi în jocul meu, jură-mi că nu te uiți înapoi, chiar de-ar fi să ne ardă de vii tăciunii osândei!
Nu mai fu timp de vorbe. Nikolai o strânse la piept cu asprimea unui cuceritor care se predă de bunăvoie, iar buzele lor se întâlniră într-un sărut pătimaș, cu gust de vin vechi dulce-amar. În acel sfert de ceas, sub cerul de plumb al Rusaliilor, se topiră secole de rânduieli boierești și mândrii ostășești. Brațele Smarandei îl înlănțuiau ca niște ierburi magice, iar polcovnicul simțea că nicio șarjă de cavalerie nu-l zdruncinase așa cm o făcea răsuflarea ei iute. Dar, așa cm spuneau bătrânii, dragostea pornită în zilele Ielelor este lovită de blestem. Din depărtare, spre conac, se auziră strigătele ciocoilor și tropot de potcoave. Arnăuții vornicului, înarmați cu pistoale cu cremene, porniseră în căutarea fetei răzvrătite. Nikolai își îndreptă mundirul și puse mâna pe mânerul sabiei, gata să înfrunte o întreagă oaste pentru ibovnica sa.
Smaranda însă îl prinse de braț, râzând cu hohot sibilinic, fără nicio teamă în fața primejdiei:
— Fugi pe sub bolta de viță, Nikolai! Calul tău e legat la rariște. Ne vom vedea la hanul de la monăstire, când Luna va fi de trei sulițe pe cer. Dacă mă prinzi acolo, a ta voi fi pe vecie!
Îi dădu o ultimă îmbrățișare ce-i lăsă polcovnicului mirosul de mosc în nări pentru tot restul zilelor, apoi dispăru printre tufele de trandafiri sălbatici, alergând spre gâlceava din curte ca o adevărată stăpână a furtunii. Nikolai Demidov rămase o clipă înmărmurit, privind spre cerul unde Ielele păreau că joacă în văzduh. Își dădu seama că, deși supusese fortărețe și câștigase bătălii sângeroase, fusese robit într-o clipită de o neastâmpărată jupâniță valahă, în duminica cea sfântă și nebună a Rusaliilor.
Rezervatiune de bonton : 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868!
https://jaristea.ro/aprig-liubov-de-rusalii/
Filmarea si fotografiile au fost realizate de www.7ARTs.ro
