28/07/2025
„Grăbește-te să vii la mine, dar mai înainte grăbește-te spre tine. Adu-mi un dar de preț, adu-te pe tine însuți.”
„Pe mine mă apasă același lucru ca și pe tine: altminteri nu aș fi fost un prieten, dacă tot ce te privește pe tine nu m-ar fi privit și pe mine.”
Amândouă citatele îi sunt atribuite lui Seneca, filosof stoic roman care a trăit acum 2000 și ceva de ani, iar mie mi se pare că fiecare citat se poate lega de ceva foarte important când vine vorba despre cm să avem conversații mai bune unii cu alții.
Primul se referă la importanța 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗱𝗲𝘇𝘃𝗮̆𝗹𝘂𝗶𝗿𝗶𝗶. Despre cât de mult contează să împărtășești despre tine, ce simți, ce gândești, ce trăiești, în discuțiile apropiate cu ceilalți. Să îți dai voie să fii vulnerabil înseamnă să-ți dai șansa să deschizi o ușă spre încredere și sinceritate. De-abia când ești dispus să arăți cine ești ai șansa să te apropii de celălalt.
Al doilea se referă la 𝗰𝘂𝗿𝗶𝗼𝘇𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗳𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗰𝗲𝗹𝗮̆𝗹𝗮𝗹𝘁. Pentru că o conversație nu e doar un prilej de a vorbi despre noi înșine și pentru că, uneori, o întrebare sinceră și empatică valorează cât o mie de răspunsuri (și nu mai zic de sfaturi!). Ascultarea activă arată că vrei să afli cine este omul din fața ta și că ești dispus să îl afli în adevărul lui.
O conversație reală, care apropie, are nevoie de aceste două componente. Altfel e small talk. Avem nevoie și de small talk, dar, 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝘃𝗿𝗲𝗶 𝘀𝗮̆ 𝗲𝘅𝗲𝗿𝘀𝗲𝘇𝗶 𝘀̦𝗶 𝗿𝗲𝗮𝗹 𝘁𝗮𝗹𝗸 și ai uitat cm se mai face sau nu știi de unde să începi, îți propun să ne vedem la cele patru întâlniri săptămânale din luna august.
Găsești link către eveniment în comentarii și, dacă e pentru tine, dă-mi un mesaj. Locurile de la workshop și de la ONEST Coffee, gazda noastră, sunt limitate.
FOTO: Baruk Granda/Unsplash.com