25/11/2025
Dream a little dream…
Ne-am împachetat acum 7 ani spre Brașov, cu speranțe multe și bucurie, ca pentru un nou început.
Un început care a devenit acasă, sper, pentru toată viața.
Drumul nostru nu a fost ușor, dar cred ca al niciunui cârciumar, în ultimii ani. Dacă, înainte, termenul îmi displăcea oarecum, acum mă simt nostalgică, pentru ca m-a încântat încă de când am deschis să mă ascund în spatele barului sau în separeu și să ascult zumzăitul sălii și poveștile oamenilor.
Cu atât mai mult Richard, despre care voi continua toată viața să spun ca este făcut pentru meseria asta, un “bajazzo” cu replica în buzunar și zâmbetul de buze întotdeauna. Doar, doar ar convinge clienții să-l urmeze.
În șapte ani ne-am crescut copiii în acest restaurant, am învățat enorm la foc continuu, am plâns, am ras, am dezamăgit sau am fost, la rândul nostru dezamăgiți.
Acum a venit timpul să lăsăm cortina să cadă peste visul nostru, pentru ca toate au un timp al lor pe lumea asta.
Lăsăm imaginile să vorbească, amintirile voastre, amintirile noastre, nu înainte de a vă mulțumi din suflet tuturor: celor care ne-ați fost alături, celor care ne-ați călcat pragul pentru mâncare, pentru “Joi de Soi”, pentru farmecul lui Richard, celor care ați râs alături de noi sau celor cărora le-am adus tristețe și sperăm ca, într-o bună zi, Dumnezeu ne va ajuta să le ștergem gustul amar, oamenilor care ne-au zâmbit și au împărțit mai puține sau mai multe picături din viața lor, alaturi noi.
Și vă dorim sănătate și senin și multe binecuvântări. Si zile trăite din plin, cu bucurie alături de cei dragi sufletului vostru!