23/05/2026
Sunt postări pe care le scriu ușor.
Cu drag. Cu bucurie. Cu inima plină.
Și sunt postări pe care le scriu greu…
cu un nod în gât, cu lacrimi în ochi și cu o oboseală pe care nu știu dacă o mai pot explica în cuvinte.
Asta este una dintre ele.
Și, poate, una dintre ultimele mele postări din Social Media.
Am decis să închidem Pontonul.
Ziua de 1 iunie și evenimentele pregătite atunci vor fi ultimele noastre evenimente aici.
Mă gândesc cu mare părere de rău la copii…
la cei care așteptau serbările de final de an, la cei care visau la vacanța mare, la alergatul prin iarbă, la joaca fără griji, la zilele acelea simple în care fericirea înseamnă o înghețată, un balon, un leagăn și mult soare.
Nu vreau să justific decizia noastră. Pentru că, așa cm se spune în filmele americane, orice aș spune poate fi folosit împotriva mea.
Și, sincer, nu mai am putere să explic ce ar trebui simțit.
Nu este o decizie luată la nervi. Nu este o decizie pripită. Și nu este o decizie asupra căreia vom reveni.
Este doar momentul în care am înțeles că, uneori, când pui prea mult suflet într-un loc, riști să nu îți mai rămână suflet pentru tine.
Pentru casa ta. Pentru oamenii tăi. Pentru liniștea ta. Pentru ce contează cu adevărat.
Pontonul a fost mai mult decât un loc.
A fost o încăpățânare frumoasă. A fost un vis pus pe malul apei. A fost muncă, speranță, nervi, nopți nedormite, flori, luminițe, copii, muzică, zâmbete, cafea băută pe fugă și multe momente pe care nu le voi uita niciodată.
Dacă locul acesta din „capu’ satului” nu mai este astăzi un loc de care lumea se ferește…
dacă pentru măcar câțiva dintre voi a devenit o amintire frumoasă…
dacă vreun copil va spune peste ani „mai știi când mergeam la Ponton?”…
atunci înseamnă că nu a fost în zadar.
Vă mulțumesc celor care ne-ați trecut pragul.
Celor care ați venit cu drag.
Celor care ați înțeles.
Celor care ați simțit locul acesta așa cm l-am simțit și noi.
Rămas bun, oameni dragi.
Și, din sufletele noastre obosite dar încă pline de recunoștință…
vă mulțumim
Ionut si Gina Tudosa